Biserica Naşterea Maicii Domnului

Biserica Naşterea Maicii Domnului din Slănic își are ȋnceputul în vremuri de mult apuse. Pe locul bisericii actuale a existat un schit de călugari cu numele de „Schitul de pe Vârful (Creasta) Pietrii”. Schitul funcționează până spre sfârșitul secolului XVII-lea, când se desființează, având date că aici există parohie și preot. Spătarul Mihai a cumpărat moșia moșnenilor din Precista, iar zapisul de vânzare a jumătate din moșia Slănicului este semnat de Dragul Călugărul, ca proprietar al moșiei și ca martor de preotul parohiei „Popa Vlad”. Același zapis arată că în Precista exista la data de 22 aprilie 1690 chiar biserica: „ . . . un loc de casă aicea în Slănic care este împotriva bisericii în siliștea satului. . . ”.

Abia în 1830 avem însemnare că preot în „mahalaua Precista” a fost Gheorghe Busilnicu. În jurul anului 1850 se simte nevoia construirii unei alte biserici. Epitropia Colțea ajuta pe slănicenii din Precista, iar în înscripția locașului bisericesc era scris: „Cu ajutorul celui în troiță slăvit ridicatu-s’au acest sfânt și D-zeescu locaș, prefecut din temelie, în dilele pre înalțatului nostru D-nu Barbu Dimitrie Știrbeiu, voevod și Episcopu acestei Eparchi prea sf. -sa părintele Filofteiu, cu ajutor de la Epitropia sf-tei Monastiri Colțea și al D-nei Coconi Safta Zăneasca și a mai multor doritori făcători de bine, prin alergarea și osteneala sf. sale părintelui Proin, protopop Dimitrie, slujitor al acestui locaș – 1851 sept. 22”.

Au slujit în continuare părinții Dimitrie Diofechilaxul, Costache Dumitrescu, Nicolae Dumitrescu. Biserica a fost dărâmată complet la cutremurul din anul 1940, slujindu-se provizoriu într-o capelă de lemn. Se încep lucrările la o nouă biserică, prin străduința părintelui Gheorghe Iordănescu, care se va sfinți în anul 1962. Însă în 1977 are loc un nou cutremur, care produce stricăciuni mari bisericii. Și de data aceasta biserica este reparată sub îndrumarea părintelui Totolici Zamfir.

În anul 1985 slujitor al bisericii este părintele Dragomir Gabriel. Din păcate biserica se deteriorează din nou și părintele Florinel Bercaru începe consolidarea ei.

Lucrarea este continuată din anul 2001 de preotul Bolovan Romeo. Biserica este întărită prin subzidiri în interior și exterior, se schimbă acoperișul bisericii. Biserica este împodobită cu catapeteasmă nouă sculptată, iar pentru încălzirea ei se cumpără centrală. În curtea bisericii se fac alei, iar cimitirul este împrejmuit cu gard de lemn. De asemenea este consolidată clopotnița procurâdu-se și un nou clopot. În șoseaua principală s-a ridicat o troiță cu pictură interioară. Are loc și contrucția casei parohiale, terminată în anul 2006. Este în curs de lucru o casă socială (praznicală), care este dotată cu sală de mese și bucătărie, se vor finaliza biblioteca, muzeul și cabinetul medical. În anul 2012 biserica este pictată integral, catapeteasma cu icoane noi și îmbrăcată în foiță de aur. Pe exterior biserica este izolată, iar în interior are aer condiționat și încălzire în pardoseală. De asemenea este adus mobilier nou în toată biserica.
Sursa: biserici.org

Localizare


Galerie foto