Muntele de sare

Muntele de Sare din Slănic Prahova este un monument al naturii, o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală, tip geologic), situată pe teritoriul administrativ al orașului Slănic Prahova.

Rezervația naturală are o suprafață de 2 ha și reprezintă un monument natural format prin prăbușirea unei galerii de exploatare a sării (odată cu aceasta antrenând o alunecare de teren și dezgolind muntele), alcătuit din masivul de sare și lacul din mijlocul acestuia.

La 28 mai 1993 a avut loc o prăbușire a laturii sud-vestice a Muntelui de sare. În 2006, în urma unor precipitații, o parte din munte s-a prăbușit în Grota Miresei. Din cauza inundațiilor din acel an, și Grota, cu o suprafață de 425 mp și 20 m adâncime, a început să se surpe.

Precedentul acestor dezastre a fost creat odată cu producerea cutremurului din martie 1977, ce a afectat Muntele de sare, creând fisuri mari și adânci, mai ales pe latura sa estică. După aceste evenimente, administrația salinei a încercat să oprească fenomenul de fisurare a aflorimentului, prin metoda turnării unor stâlpi de beton în sare și prin montarea unor ancore cu cabluri de oțel, însă metoda nu a fost eficientă.

Formarea aflorimentului denumit Muntele de sare și a Grotei Miresei, din interiorul acestuia, are la origine acțiunea omului. Muntele de sare, declarat rezervație naturală geologică și geomorfologică din 1954, are o suprafață protejată de 2 ha. Grota Miresei (425 mp, 20 m adâncime) s-a format în 1914, prin prăbușirea unei mine de sare. Numele de Grota Miresei a apărut după 1920, când, potrivit unei legende, la patru zile după nuntă, o localnică nefericită s-a sinucis, aruncându-se din vârful Muntelui de sare.

Muntele de sare face parte din Complexul Baia Baciului alături de Grota Miresei și Baia Miresei, Lacul Mare (numit și Baia Baciului cu o suprafață de 5.100 mp, adâncime maximă 7 m, hipersalinic, cu o concentrație de 300%) și Baia Porcilor (suprafață de 1.460 mp și adâncime sub 1 m, conținând nămol terapeutic).

Exploatarea din interiorul Muntelui de sare a funcționat până la 1852, cu o producție de cca 150.000 tone. A fost o exploatare descendentă (salina verticală) în formă de clopot, în care accesul se realiza prin două compartimente, dintre care unul vertical, pentru scoaterea sării cu crivacul și al doilea oblic, pentru intrarea și ieșirea lucrătorilor din ocnă.

Existența acestor exploatări a fost însă efemeră, ele fiind invadate de ape care au dizolvat sarea, ceea ce a dus la prăbușirea tavanelor, pe locul lor rezultând forme depresionare, în care s-au format cele două lacuri cu apă sărată — Lacul Mare (Baia Baciului) și Baia Porcilor.

Datorită prăbușirilor celorlalte ocne și a aportului de apă dulce, coperta ce acoperea ocna aflată mai sus, pe deal, a fost afectată de alunecări de teren. Alunecările au dus la dezgolirea masivului de sare de depozitele protectoare, fiind supus acțiunii de dizolvare a apelor meteorice. Apa a sculptat versantul, creând o mare diversitate de forme carstice, numite lapiezuri, ponoare, arcade și concrețiuni de sare. În timp, muntele a suferit o eroziune lentă, apa din precipitații a acționat mereu asupra sa, micșorând volumul exterior și lărgind cavitatea interioară.

Situat pe valea pârâului cu același nume, în apropierea unor mari centre urbane (Vălenii de Munte — 20 km, Ploiești — 40 km, București — 100 km), Slănicul este una din stațiunile balneoclimaterice foarte solicitate datorită factorilor naturali de cură și a climatului plăcut, de curățare, puternic ozonat. Stațiunea se înscrie în rândul stațiunilor balneare cu ape cloruro-sodice concentrate, cât și în categoria celor ce pot oferi un microclimat subteran de salină.

Slănicul a fost atestat documentar în 1532, apoi în 1685, când spătarul Mihai Cantacuzino a cumpărat o jumătate din moșia Slănic pentru a deschide ocne de exploatare a sării.

Zona Baia Baciului a fost folosită ca decor pentru multe secvențe filmate pentru seria ”Haiducilor” cu Florin Piersic în rolul haiducului Anghel Șaptecai.

Galerie foto

 

Sursa: Wikipedia/Agerpres.ro